Mămăliguța sau polenta

Și-aș pune de-o mămăligă,
toate simțurile strigă,
că vor un meniu bălai,
din lăptic și din mălai
și un praf de sare fină,
ca o bună gospodină,
las deoparte Esenin
și deschid Sanda Marin,
doar, doar să găsesc ceva,
o rețetă mai așa,
potrivită și drăguță,
de-un pui de mămăliguță,
nu din aia la ceaun,
ci mai mică, să vă spun,
cât să o mănânci o dată,
ci nu mare cât o roată,
uite cât ar încăpea
în ibricul de cafea,
nici prea moale, nici prea prea,
bună cu o ciulama,
caut pân' să amețesc,
dar rețeta nu găsesc,
nu știu ce pot să vă spun,
dar îmi place ce e bun,
deci pun apa în ibric,
pun și sare doar un pic,
și ulei o linguriță,
de-alte chestii nu am știință,
doar mălaiul cel grisat,
îl adaug răsfirat,
când în ploaie, când mai des,
mestecând bineînțeles,
cu un linguroi de lemn,
lung în coadă și chiar demn
de-un maestru bucătar,
fierbe terciul, așadar,
tot bolborosind ceva,
în ibricul de cafea,
bășicuțele acum,
sar pe plită și fac fum,
mestecând mereu vârtos,
terciul meu, galben, frumos,
e de-acum mămăliguță,
tocmai bună de grosuță,
cu o coajă aurie
și o scot pe farfurie.
Aburindă, corpolentă,
seamănă cu o polentă
din Campania sau Toscana,
așadar, pe dolofana,
o atac, dar nu cu ața,
cum mai nou o fac pe hoața,
deci am ștanță cu steluțe,
frunzulițe și-alte fițe,
la designul meu cu brazi,
concurență nu am azi
și polenta cea finuță
e chiar o mămăliguță.